Sunt aromate şi delicioase. Şi acestea nu sunt singurele atuuri ale fructelor exotice. În primul rând, profesorul doctor Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare, ne asigură că fructele exotice sunt indicate în curele de slăbire da¬to¬ri¬tă conţinutului caloric scăzut.

Pentru că au vitamine şi minerale, fruc¬tele exotice ajută la întărirea sis¬temului imunitar. Mai mult, aceste fructe nu prezintă contraindica¬ţii. Cu o condiţie: alegeţi întotdeauna fructele proaspete, pentru că prin conservare se pierd din proprietăţi.

MANGO
Despre mango, profesorul Gheor¬ghe Mencinicopschi spune că merită să fie inclus în dietă. Se consumă ca atare sau sub formă de suc proaspăt. „Se poate amesteca cu suc de struguri sau de mere”, precizează specialistul nostru. Mai mult mango se poate adăuga în îngheţată. Conţinutul bogat în vitaminele B1, B2, B3, B6, C, dar şi în acid folic şi retinol îl recomandă în maladiile cardiovasculare, dar şi pentru menţinerea sănătăţii ochilor. Totuşi, mango prezintă şi un dezavantaj, din care cauză nu foarte mulţi români îl cumpără: preţul ridicat.

RODIE
Are capacitate antioxi¬dantă. Specialistul nostru spune că rodia previne îmbă¬trâ¬nirea precoce. Conţine zaharuri, fibre alimentare, fier, zinc şi o cantitate semnificativă de potasiu, 20 mg la 100 g. Totodată, este bogată în vitaminele B1, B2, B3, B6 şi vitamina C. De la rodie se pot folosi şi florile. Ceaiul din florile rodiei combat aftele, iar siropul din seminţe este un bun diuretic. Nu ezitaţi să mâncaţi rodie vara! Cu siguranţă vă potoleşte setea, dar vă şi răcoreşte.

KIWI
Vă sim¬ţiţi „greoi” după mesele copioa¬seĂ „Mâncaţi kiwi!”, vă sfătuieşte profesorul Gheorghe Mencinicopschi. Pentru că are enzima actinidina, kiwi favorizează digestia alimentelor bogate în proteine. Este şi un bun deto-xifiant. 100 grame de kiwi asigură necesarul zilnic de vi¬tamina C. Pentru a vă bucura de proprie¬tăţile a¬ces¬tui fruct, specialistul nostru vă recomandă să-l consumaţi întotdeauna proaspăt. Conţine vi¬taminele B1, B2, B3, B6, E, inclusiv potasiu şi fibre alimentare. Datorită conţinutului ridicat de fibre alimentare este un adevărat laxativ natural.

KAKI
Deşi recomandările venite din partea specialiştilor prevăd că fructele se mănâncă întotdeauna înainte de principalele mese, nu la fel stau lucrurile şi în cazul acestui fruct. Kaki este „gustarea de după masă”, spune specialistul nostru. Asta pentu că are capacitatea de a combate eficient ede¬mul, face ca apa să nu mai fie reţinută în ţesuturi. Pentru că are o cantitate mare de retinol în compoziţie, 230 mg la 100 g, este benefic pentru vedere. Este bogat în glucide şi conţine vitaminele B1, B2, B3, B6 şi C. Se pot consuma ca atare sau strivite cu mixerul.

ANANAS
Datorită conţinutului bogat în fibre alimentare, ananasul asigură tranzitul intestinal şi induce rapid senzaţia de saţietate. Pentru că este bogat în potasiu, fructul garantează buna funcţionare a inimii. Se dovedeşte eficient după mesele copioase, uşurând digestia proteinelor. Totodată, ananasul are proprietăţi antiinfecţioase.

AVOCADO
Un fruct de avocado zilnic scade nivelul colesterolului, dar şi al glicemiei. Este meritul betasisterolului, substanţă care determină şi reducerea intensităţii simptomelor asociate creşterii în volum a prostatei. Însă principalul motiv pentru care specialistul nostru recomandă acest fruct îl reprezintă conţinutul bogat de proteine şi grăsimi. La aceste calităţi se adaugă şi faptul că este uşor digerabil graţie enzimelor conţinute. Vitamina E din avocado are rolul de a preveni procesul de îmbătrânire.